Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta demnitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta demnitate. Afișați toate postările

ianuarie 21, 2020

"Femeia modernă"

~Salut!

~Lasând deoparte frustrarea mea că sunt așa și pe dincolo, și totuși vin și mă întreb, unde-s femeile?

~Mă tot uitam pe Badoo și pe Facebook, majoritatea între 18 si 30 sunt târfe ieftine ca să folosim un limbaj foarte decent și academic, iar restu între 30 și să zicem 50, sunt fie deja mame la al 15lea dovorț fie trecute prin multe "țepe" și considerându-se femei adevărate.

~Este incredibil la ce stadiu s-a ajuns.. Parcă m-am trezit venit de prin 1700 și văd o "civilizație" a viitorului, cu tehnologie creeată de acei puțini 1% din omenire, și restu majoritatea de-o depravare incredibilă.. Unde se merge, încotro?

~Având atâta libertate să ne exprimăm, atâta învață astăzi în școli, sâni scoși la poze, fesele scoase, bot de rață, materialiste, pentru sex, pentru bani, este fantastic în ce lume am ajuns..

~Foarte puține fete din mii câte am întâlnit să aibă decență. La masculi probabil e același lucru dar sincer să fiu măcar câțiva zeci, poate sute din zeci de mii am găsit băieți faini, bărbați.

~Dar femei? Cu foarte puține excepții, enorm de multe sunt incredibil de depravate.. Eu care până acum câțiva ani eram impotriva homosexualilor, impotriva islamului, astazi oficial le devin nu ca tolerant dar pur si simplu ii inteleg.

~Fratilor asta e cultura vestica? Au ajuns mai toate prostite de ziare gen VICE, de psihologi ieftini care le invata sa fie jucarii sexuale, le invata ca e frumos si normal sa te vinzi pe nimic, sa nu mai ai suflet, sa nu mai ai constiinta...

~Am ajuns o societate ce invatam oamenii sa urasca medici, preoti, politisti, mi-e groază. 

~Sincer, și când eram mic de mergeam cu amicii mei la Sinaia spre școală aveam de parcurs 2-3 km pe jos, câteodată întâlneam câte un soldat sau câte un polițist, mereu îi salutam și amicii chiar dacă ei chiar au crescut bine, mai râdeau și ziceau "băi de ce îi saluți?" Eu răspunzându-le: Pentru că și datorită și mai ales acestor oameni noi ne permitem și putem parcurge acest drum în siguranță. 

~E adevărat că poate am explodat și eu în singurătate și vorbeam și cu un amic că poate și ăsta e un motiv, dar cu siguranța n-aș da singurătatea pe o târfă, și am avut ocazii destule. Niciodată n-o voi face. 

~Rămân un domn, chiar dacă poate încă nu-s bărbat, dar măcar aspir către o șansă.

~Eu am crescut cu o cultura din filme, chiar daca am trait mult si prin cartiere, si prin strainatate, si prin saracie, si prin bogatie... Dar acea cultura asa cum e americana, SF, m-a ajutat mult sa-mi croiesc aceasta mentalitate de om care cauta mereu demnitate, bun simt, educatie, si de aceea e normal sa ma aprind cand vad atata depravare, atata curvasarie... 

~N-as da nimic o scriu public, nici sa primesc 1 miliard de € să fiu c-o târfă, nici să dau absolut nimic cu atât mai mult sufletul și conștiința pentru "caractere" de genul.

~Pâna și bunicul meu îmi spunea care mi-a fost ca un tată, Ionuț, din 100 dacă 5 îți sunt amici și oameni de omenie, atunci să te simți norocos. Avea dreptate dar cifrele au scăzut și mai dramatic. 


~Puțini, cred ca oameni cu decență și care sunt de neclinitit au mai rămas și sper eu măcar că vor mai rămâne, 10-20%.. 

~Asta este, multe confundă a fi femeie cu a fi cum am spus mai sus că le place să fie. Cred că dacă se oferă trupește, dacă fac copii, dacă sunt într-o relație, sunt femei. Greșesc.

~A fi femeie sau bărbat, înseamnă ceva mult mai presus și mult mai simplu, să ai decență, să ai o conștiință, o onoare, un bun simț, o educație, o loialitate, etc.. 

~Au aparut grupuri pe net misogine dar pe care cât de cât le înțeleg, le-am refuzat, le voi refuza insa la cat de degradant s-a ajuns e normal sa ajungă uneori sa fi fie feministe sau misogini.

~Oricum, am promis si apropriatilor si o promit si public, daca pana fac 30 ani nu gasesc o femeie/fată cu bun simt cu care să leg măcar o prietenie, asa cum sunt eu urât, singur, prost, sărac etc.. Atunci pentru mine cuvântul femeie va fi doar un cuvânt în dex, și vor fi doar fantome și atât. Nu voi mai lega nici o relație de nici un fel; dacă vor fi capabile să înțeleagă și să accepte asta având bun simț și fiind totuși acel procentaj mic va fi bine, dacă nu și vor fi prost crescute, iarăși bine. 

~Mulți băieți cedează și zic "îmi bag p*** în ele, ce-o fi o fi".
Ele la fel probabil. Eu nu, eu voi ceda în felul meu. 

~Asta e, trăiască democrația! :) 

ianuarie 07, 2020

Iran & USA Diplomație și război?

~Salut!

~După cum se știe, uciderea lui Quassem Soleimani din Iraq, a provocat o criză asemănătoare cu cea dinăintea primului război mondial, eveniment ce a început datorită asasinării lui Franz Ferdinand. 

~Acest personaj era cunoscut de mai bine de 10 ani de către mai toate puterile din orient dar și de către puterile din vest.

~A luptat pe front în războiul Iraq-Iran, a fost un om influent asupra mai tot ce mișca pe frontul din iraq, fiind intermediarul ce făcea jocurile iranului. 

~Odată cu asasinarea lui, Iran a "declarat"(nu e foarte clar) război statelor unite dar și israelului. 

~Cert este că deja se preconizează mai multe scenarii posibile după acest eveniment. Lumea se află într-o majoră criză politică, cum poate doar de 2 ori a mai fost aproape de al treilea război mondial, criza rachetelor din Cuba(1962), anexarea crimeei(2014);

~Sunt multe scenarii plauzibile dar eu voi spune părerea mea, având în vedere studiul cât de cât al fenomenului Iran-Soleimani-USA. 

~După ce Iraq pe 6 Ianuarie 2020 a votat ca toate trupele americane pe care chiar ei le-au plătit pentru siguranța națională să plece, scenariul pe care-l cred este următorul:
-Donald Trump fiind o marionetă controlată de către oameni cu mare putere din USA(și el are dar nu se compară cu ce-i în spate) a bătut palma cu Ali Khamenei(și el o marionetă a unor interese persane și arăbești în zonă) în schimbul a unor beneficii uriașe financiare(probabil de ordinul miliardelor/zecilor  poate sutelor de miliarde de €) pentru a creea acest scenariu în care să părăsească Iraq și să ofere influență totală iranului sub pretextul acelei asasinări.

-Evident este doar o părere, doar un scenariu, asta ar fi printre cele mai puțin grave, și ar implica realitatea doar dacă armata americană ar pleca cu adevărat din Iraq.

~Alte scenarii ar fi crize mari diplomatice dintre vest(Americi și Europa) și orient, într-un caz rău un război USA-Iran(fără implicații externe, ceea ce e destul de greu de crezut pentru că USA are și NATO, iar Iran are pe Rusia și China ca aliați discreți) și un alt scenariu, cel mai sumbru, ar fi al treilea război mondial. 

~Să sperăm că nici unul dintre aceste scenarii nu-s reale, și că un control bun și responsabilitate le va avea prima putere globală și anume USA împotriva unui Iran care este cam prima putere a orientului și una dintre primele 15 forțe ale lumii. 


decembrie 29, 2019

Mândria soră cu prostia

~Salut!

~Nu am descoperit astăzi roata, nimic nou sub soare. Și totuși.. Vreau să adaug niște rânduri cu adevărat importante ce subliniează prezentul.

~Se spune ca mândria este cel mai mare păcat, venită chiar odată cu Lucifer, fiul decăzut.

~Din mândrie s-au născut și alte păcate cum ar fi ura, răutatea, invidia, aroganța, ignoranța. 

~Nu am cunoscut 22 de milioane de români, dar câteva mii, poate zeci de mii chiar, am avut "onoarea" să întâlnesc.

~Majoritatea, sufera grav, de lipsă de educație elementară, dar asta n-ar fi absolut nici o problemă, dacă n-ar suferi și de mândrie.

~Am întâlnit foarte mulți băieți, puștani între 14 și 20 ani vârstă foarte prost educați și răutacioși, am întâlnit oameni vârstnici sau mă rog, pe la 50-60 de ani, la fel, foarte prost educați și răi, am întâlnit ignoranță din rândul sexului feminin pe site-urile de matrimoniale, enorm de multe fete ce păreau cu un suflet cât de cât curat măcar, au ignorat pur și simplu mesajele mele, chiar specificându-le să răspundă. 

Este teribil de grav, nu mă doare sufletul pentru mine. Este foarte corect ca un om să aibă o părere în DEMOCRAȚIE, dar spune-o cu bun simț, și spune-o nu ignora oamenii.. Nu răspunde urât, nu fii invidios... 

~Nu este deranjant pentru mine ca persoană, ci pur și simplu lumea în care trăiesc devine tot mai mare și mai rea suferind de mândrie, iar eu mă simt tot mai singur.. 

~Practic foarte mulți oameni, aș spune că nu știu nici bună ziua să-ți spună, sau lucruri elementare de legătură între oameni(mulți doar pe interese proprii, meschine)

~S-a ajuns foarte foarte rău! Sistemul a creeat monștrii. De la părinți curvăsăriți, bețivi, la anturaje VICE-iste.. Este grav.

~Am întâlnit și un procentaj mic de oameni cu bun simț, dar este mult prea puțin.. Eu cunosc binișor lumea cum e facută dar sincer sunt șocat pe zi ce trece, aveau dreptate și Tesla și marii oameni de știință prostia și răutatea depășesc limitele infinitului, limitele universale și asta o spuneau pe vremurile când probabil lumea era mai educată, mai cu bun simț măcar.

~Închei cu un citat de la un om, care avea și mai mult decât știința, avea spiritualitatea: "Cu cât ești mai departe de lume, cu atât ești mai aproape de Dumnezeu"-Arsenie Boca


martie 19, 2019

Etapele Vietii

~Salut!

~Astazi vreau sa exprim niște gânduri destul de dure despre viață dar în acelaș timp fascinante și cât se poate de realiste. 

~Este vorba despre etapele vieții, de când ne naștem până murim, eu le voi clasifica(așa cum pot, nu este o clasificare perfectă). 

~Se spune că cel mai longeviv om a fost Matusalem, aproximativ 1000 ani trăiți. Sincer să fiu, nu cred că este imposibil, depinde și de modul în care trăia, în care își trata trupul, mintea și sufletul.

~Etapele sunt următoarele:

1. Etapa pruncului<=> perioada între 1 an și 3 ani. 
2. Etapa Copilului mic mic<=>între 3 și 7 ani.
3. Etapele pubertății sau sa zicem adolescenței<=>între vârsta de 7-12 ani  și 16-20 ani. 
4. Etapa adultului foarte tânăr<=>Între 20&40 ani. 
5. Etapa adultului cea mai solidă<=>între 40 și 60 ani.
6. Etapa primei bătrâneți<=>între60-80ani.
7. Etapa celei de-a doua bătrâneți<=>între 80și100 ani.
8. Ultima etapa a vieții longevive<=>+100 ani.

~Acuma, știm cu toții că sunt oameni care se nasc cu probleme fizice, psihologice, sau pur și simplu mor la naștere sau foarte tineri, așadar nu trebuie să fim niciodată demoralizați de vârstele noastre. 

~Poate că trupul îmbătrânește, dar mintea și sufletul nu, posibil chiar nemuritoare. Așadar, să ne bucurăm de viață cât putem. 



ianuarie 30, 2019

Mandria

~Salutare!

~Scriu pentru a doua oara intr-o zi, mai rar se intampla asta....

~Se spune ca mandria este cel mai mare pacat... De acord cu asta.... asta seara voi expune vreo 3 tipuri de mandrie....

~Exista acea mandrie a prostului, care se lauda cu lucruri rele si complet imorale, nu putini apartin acestei categorii....

~O adoua categorie este cea a semi ignorantilor, celor care se mandresc cu ce au facut altii, si se ascund deseori sub deviza #NOI, noi statul, noi poporul, noi grupul, etc.....

~Ultima dar nu cea din urma, este mandria care este mai putin pacatoasa, sau poate deloc, mandria cu bun simt, umila, a acelor oameni care contribuie poate zi de zi la slefuirea si invartirea acestui glob pamantesc pe care traim, acel tamplar ce creeaza, acei doctori care salveaza vieti, acei soldati, acei oameni de serviciu ce fac curatenie, acei gunoieri, acei savanti, si multi altii, da, aceia contribuie si se mandresc in sinea lor cu faurirea de lucruri marunte  sau mari, insa lucruri cu adevarat ce repet, fac lumea sa fie inca in viata. TIME2Sleep


aprilie 02, 2018

Basarabia pământ românesc;

~Salut!

~Astăzi voi discuta despre cel mai sensibil subiect public posibil pentru mine, și anume apartenența ficei Basarabia la sânul mamei România;

~Am observat zilele trecute că un val de oameni foarte răutăcioși declară că nu ar aduce nimic bun, mai ales bani, și că i-am apropria pe ruși și mai mult de noi;

~Complet fals; întotdeauna am avut graniță cu Ucraina și din câte știu eu Rusia este la o distanță considerabilă;

~În legătură cu situația financiară, trebuie să fi extrem de prost ca să ai pretenții economice toată viața, un popor care plânge să revină la sânul patriei mamă, să-l ignori doar pentru că-i mai sărac;

~Sunt foarte multe exemple de ce UNIREA este CALEA și am să expun câteva:
1. Republica Moldova este popor român de mii de ani; am fost acelaș popor am fost despărțiți de pactul Ribentropp-Molotov din 1939;
2. Și România la fel ca și Republica Moldova au fost sub jugul URSS, România până prin 1960 pe când se forma republica lui Ceaușescu iar Republica Moldova a scăpat abia în 1991;
3. Majoritatea vor unirea după calculele mele doar aproximativ 20 la sută nu o vor, mulți din prostie, răutate și ignoranță și un foarte mic procent făcând parte fie din alte minorități fie din grupuri rău intenționate care vor să destabilizeze dorința supremă a poporului.
4. Aderarea Republicii Moldova la UE ar dura aproximativ 50 ani până să se concretizeze, în timp ce unirea cu România le-ar aduce mari beneficii de ambele părți ale Prutului chiar dacă la început ar fi sacrificii financiare.
5. Basarabia are oameni minunați, Chișinău de exemplu ar fi în top 6 orașe de cultură ale României alături de București, Timișoara, Cluj, Constanță și Iași;

~De subliniat și faptul că există o modalitate simplă pentru unire si anume cedarea Transnistriei. Transnistria este pe masa Ucrainei si a Rusiei, să și-o negocieze ei și românii de acolo să primească vize pentru România Mare!

~Ar fi multe de discutat dar acest articol zic eu este un bun început și cum am să-mi trezesc inspirația voi completa;

~Așa să ne ajute Dumnezeu! :).



decembrie 23, 2017

Dacii&identitatea;

~Salut!

~Am ajuns la subiectul poate cel mai compatibil cu titlul acestui blog, și anume identitatea acestei națiuni care este sinonim cu Tracii/Dacii/Geții.

~Acum peste 7000 de ani se scriau niște tăblițe găsite la Tărtăria, tăblițe ce demonstreaza clar că nu Sumerul este leagănul civilizației mondiale ci spațiul Carpato-Danubiano-Pontic;

~Așadar, cu 2000 de ani înăinte ca Sumerul să existe, exista o civilizație înfloritoare în spațiul actual al României, civilizație care mai apoi s-a numit treptat Cucuteni, Traci, Geți Daci etc...

~Spre rușinea mea acest articol va fi doar o fărâmiță din ce știu despre identitatea acestui popor&tot spre rușinea mea ceea ce știu este doar pilon din temelia acestui curent necesar pentru a trezi "poporul fără identitate este ușor de manipulat";

~Păi s-o luăm simplu și eficient, în primul rând se știe că masonii au ales numele acestui popor, și la distanță de doar câteva voturi, numele ar fi fost Walachia/Valahia/Dacia sau ceva de genul, primele 2 reprezentând nume găsite pe cele mai vechi hărți ale omenirii, fiind acolo la loc de cinste cu primele 5-10 popoare ale lumii!

~Se pare că numele de România a fost ales din 2 motive, unul pentru diplomație&geopolitică, numele însuși pe lângă faptul că a ajutat și ajută multe nume politice din Europa(România inclusă) pentru a își menaja dar și extinde averile uriașe, al 2lea este pentru că numele de România inspiră pentru potențiali dușmani un nume de temut derivat din numele capitalei eterne, Roma.

~Totuși vreau să subliniez un lucru pe care poate nu mulți îl cunoșteau, Roma are 2 legende care vorbesc despre creearea ei, una cea cu Troienii care s-au refugiat în peninsula Italică și au creeat Roma&a doua despre Romulus și Remus amândoi cu străbuni Traci.

~Așadar Roma a fost creeată de România și nu invers. Cel mai bun consilier al lui Ioan Paul al 2lea spunea că Latina a fost scrisă la Nord de Dunăre în estul Europei. Oare unde?

~În perioada primilor 100 ani IHR a trăit un rege, numit Burebista. În viziunea mea este cel mai mare rege din istoria cunoscută a poporului român. Practic în aceeași perioadă cu cel mai mare împărat al Romei (despre Iulius Cezar este vorba) avea un teritoriu de circa 1 milion de kilometri pătrăți, asta însemnând că astăzi România ar fi fost cea mai mare țară din U.E. Peste Germania UK Franța.. 

~Mai trebuie spus despre marele rege Burebista, ca avea practic jumatate din Europa sub sceptrul său, și a murit în acelaș an&acelaș mod ca și Julius Cezar, acelaș Julius Cezar ce a refuzat mereu să atace Dacia.

~Peste 20 de împărați ai Romei au fost din spațiul de astăzi cunoscut al României, iar dacă mergeți în Vatican, o să vedeți că cele mai mari statui de acolo reprezintă statui de daci, cu posturi mândre, impunătoare!

~Ca să nu mai spunem că după ce Traian, cel mai de succes împărat al Romei, a cucerit 15% din Dacia, jefuind nu capitala ei ci centrul spiritual, practic o zonă destul de demilitarizată sau cel puțin fără foarte multă temelie strategic, defensivă, stăpânul Radix Omnium Malorum Avaritia (R.O.M.A.) a ținut cea mai mare festivitate din istoria omenirii, 123 de zile, au fost scutiti de taxe 5 ani locuitorii Romei& Roma s-a redresat economic. 

~Constantin Cel Mare i-a cinstit mereu pe Daci și în garda lui personală erau predominanți;

~De știut și faptul că școlile de gladiatori erau împărțite pe origini, de exemplu erau cele ale Galiei(francezii), Celților(britanicii), Grecii, Tracii(români, bulgari, sârbi) etc..  dintre toate aceste școli care erau, peste 10 popoare, cele tracice «și predominant geto-dacice au avut cel mai mult succes în lupte;

~Spartacus, cel mai mare gladiator din istorie, cel care practic a înfruntat cu succes Roma cu doar o mică armată de gladiatori, s-a născut în Bulgaria de astăzi este adevărat, dar de ce nu observă nimeni că la acea vreme Bulgaria făcea parte din imperiul lui Burebista, care avea capitala în centrul României!?
Așadar să-i dăm cezarului ce-i al lui, adică să-i dăm Bulgariei acest nume de erou dar să se știe că era Geto-Dac. 

~Iar ultimul dar nu cel din urmă, unul dintre cei mai mari regi ai goților(copiii geților), părinții Germaniei, Alaric 1, născut în Dobrogea după ce zdrobea Roma prin 408, spunea "ah, răzbunare dulce răzbunare";


~Vă las pe voi să trageți concluzii, și sper ca spusele mele doar să lumineze și să aprindă sufletul, să dea curaj pentru cercetare și cunoaștere; 

~"Nihil sine Deo";







decembrie 21, 2017

Zeflemistu' în autobuz;

~Salut!

~Astăzi pe lângă faptul că tocmai mi-am dat demisia de la super firma creeatoare de cablaje auto, intitulată Yazaki(după mai puțin de 2 luni), am mai avut parte si de puțină umilință că na' doar o merit;

~N-am fugit de muncă, chiar fizic era raiu' pe pământ comparând de exemplu cu munca în Sicily vara în marmură, construcții, sau DPD Eindhoven cei care au construit piramidele în Egipt prin sclavie(o spun ironic dar foarte bună comparația);

~Am plecat pentru că eram în plus pe acolo, inutil&slab psihologic.

~Întâi pe lângă faptul că am preferat să dăruiesc câteva orișoare din viața mea acestei firme, am spus să nu mai fac deranj să stau îmi iau o zi întreagă plătită sau sa rămân până după sărbători și în apropierea lor ca să profit de cadourile alea bonuri/bani și bla bla, că na, nu totu' se rezumă la bani(o spune unu' ce chiar riscă să piardă tot&să vină un iad&care chiar prețuiește enorm banu', și care petrece de ani sărbători fără un cozonac măcar).

~Știu că e aproape imposibil să fiu înțeles, mai ales acceptat, așa că trecem mai departe la penultimul(dar nu cel din urmă) eveniment.

~Eram la oraș la Lidl, aveam  în portofel la mine luați doar circa95 lei cu 4 bonuri cu tot. Îmi iau eu ce aveam de luat fără să calculez prea mult(da, știu,  și aici am greșit), gândindu-mă că voi ajunge pe la 70 lei. Dar de unde, ieșeam cu minus... Era o domnișoară în spatele meu, când a vazut situația a sărit imediat că dă ea, era vorba de 5 lei in plus ceva gen, insa daca facea asta eu tot rămâneam pe drumuri că nu mai aveam bani de maxi taxi. Zis și făcut, decid la acel băiat de la casă foarte impacientat si semi-recalcitrant că dau cutia de Chiken Nuggets pentru a imi da restul, si ii dau banii fetei si duc si cutia la loc(la capatul super magazinului); 

~Imi iau inapoi restu circa 11 lei ceva gen, ii dau domnișoarei cei 5 lei&mă duc să duc cutia la locul ei sfânt. Odată întors, într-un timp record, acel domn de pază, că duh doar n-o fi nebun să ia la rost pe cei circa 50% oameni suspectibili de furt ce circulă pe străzi și prin magazine, mai bine s-o lua de ăla bun&luat drept prost, mă salută și mă întreabă totuși frumos dacă pot să-i arăt ce am în rucsac(gândindu-se că am furat eu cutia de Nuggets în loc s-o pun la loc), i-am arătat făcând și asta parte din circ, mi-a mulțumit, i-am mulțumit și eu și am plecat.

~Îmi umplu eu o plasă&rucsacul cu ce cumpărasem, ajuns afară la căruțuri după ce îl bag în suport și îmi iese moneda, de eliberare o arunc pe jos, un gest simbolic, greu de înțeles la prima vedere.

~Iar ultimul eveniment, și chiar cel din urmă, așteptând(30 minute) cuminte autobuzul care numa' punctual n-a venit, întru eu cu un rucsac destul de greu si cu o plasa, majoritatea locurilor erau ocupate, un "domn" înalt cam cât  mine, bine făcut dar zis și zeflemist pe alocuri, stătea pe scaunul din față și cel de la geam era ocupat de pălăria lui. 

~Avea circa 50 ani vârstă, asta trebuiind să emane înțelepciune nu invers.. 

~Bineinteles ca eu totusi educat cu un mare efort îl întreb gen "pot să stau și eu jos?" (văzându-mă că țineam c-o mână circa 20 kg) se ridică țânfnos, în stilul imaginii României pe la Bruxelles, se uită la mine urât, trântește câteva respirații d-alea grele gen "aolo, mă prăpădesc" și după ce mă așez la geam cu rucsacu și plasa în brațe bineînțeles și mulțumindu-i, înăinte să se așeze iar pe locul său sfânt, îmi trântește fraza "că la școală ce ai făcut toată ziua,n-ai stat jos?" fără să se uite la mine prea mult, fiind și el confuz și probabil cu remușcări multe în viață.

~Acuma, vezi tu cititoare-o/cititorule, sau simpla mea conștiință în caz de n-am parte de primii 2, sunt suficient de curajos sa dau replici, și suficient de bine făcut să le și susțin, însă educația, cei 7 ani de acasă, bunul simț, m-au făcut totuși să evit acest gest, luându-l ca pe o lecție&ca pe ceva ce merit;

~În concluzie, nu trebuie sa generalizam, de exemplu astazi am fost dus pana la Ploiesti cu ocazie, dânsul n-a vrut sa-mi ia banii. Sau oameni care se opresc când treci pe o zebră chiar dacă nu sunt  semafoare, sau soferi din alte firme si rute care imi multumesc cand le fac semn să nu opreasca in statie ca am alta ruta, si sunt multe. 

~E o vorbă în viață, "vorba dulce, mult aduce" ca si gestul, atitudinea, faptele. Din păcate însă tot mai puțini oameni buni avem și în societatea asta... asta este, pe ăștia îi avem, cu ăștia defilăm.

~Atenție, ar părea că-s snob, că mă cred superior, NU. Mă consider un ratat, mai ales după ziua de astăzi un "bun de nimic". 




decembrie 13, 2017

Postumus Rex;

~Salut!

~M-am trezit din somnul de după schimbul trei. 5 ore de somn îmi ajung momentan; ca de obicei am ajuns la țanc, am aprins TV ul si văd LIVE înmormântarea sa.

~Da, este vorba de Majestatea Sa, Regele Mihai.

~În general evit subiectele de tip "cancan" sau mai bine zis în acest caz, evit subiectele calzi, nu sunt mai deloc "la modă" și deseori prefer să merg împotriva curentului, așa e "bărcuța" mea, n-ai ce să-i faci... 

~Însă nu si acum. Acum vorbim despre ULTIMUL REGE.

~Și nu-s deloc subiectiv chiar dacă este doar părerea mea și da, e una din cele mai cunoscute și apreciate personalități din istoria României, întrând în top 100 Mari Români făcut de TVR pe baza voturilor, și da, este născut în orășelul meu, întâmplător sau nu, botezat Perla Carpaților(Sinaia);

~Mulți nu înțeleg, mulți blamează, mai ales acea "elită" "intelectuală"(dar ironic mai sunt) elită care mai mereu votează cu un partid roșu ce dă o plasă cu 10 mici ulei si alte cele....

~Nu puțini îl blamează trădător, iarăși nu puțini îl consideră laș.

~O Doamne.... Iartă-i.... Oare câți înțeleg ce om modest, onest, demn a fost acest ultim rege?

~Când a ordonat arestarea lui Antonescu, a facuto cu mare tristețe, amândoi, în ciuda caracterelor total diferite, și-au iubit enorm patria și da, este o greșeală din partea lui Mihai că practic fără să-și dea seama, a prădat mai apoi condamnând la moarte pe Antonescu, generalul și conducătorul României la acea vreme. Oare ce ar fi făcut acești experți politici sau ignoranți cu caru' câți avem, în locul acestui OM. 

~Ați fi preferat moartea? Sunteți conștienți că AXIS (România inclusă(chiar dacă unii ar spune că AXIS a fost doar Germania, Japonia si Italia)DAR, fără România, Ungaria, Yugoslavia Slovacia și Bulgaria, Germania n-ar fi cucerit 3 sferturi din Europa și juma din Rusia). 

~Puțin de asemenea înțeleg contextul celui de al doilea război mondial, România n-a trădat, a întors armele dându-și seama de greșeală&în acelaș timp conștientizând că avea să lupte împotriva unor puteri mult mai mari decât întreaga AXIS, doar USA ridicându-se la nivelul ei, dacă mai adăugăm și Rusia China si cam 60 la sută din întreaga planetă, a fost chiar înțelept.

~România prin eforturile lui Mihai, imense eforturi, a pierdut "doar" Basarabia, Cadrilaterul și Bucovina, ungurii la acea masa a tratativelor fiind furiosi, ne fiind atribuiti nici de data asta(nici de către Hitler) cu Transilvania. 

~Mihai de asemenea, puțini știu că în ciuda exilului său, a contribuit ENORM la DEMOCRAȚIA țării după 89, luptând să elimine rusofonia și corupția, reușind să ajute ENORM prin pârghiile sale, această patrie să între în NATO și mai apoi în UE. 

~Acum trăim o zi tristă, nu îl plâng pe Mihai ca om, ca prieten, ca stăpân. Nu, sunt un om liber, care plâng în sinea mea că știu în ciuda faptului că PROTV deseori tembelizează poporul cu emisiuni gen La Măruță sau filme seriale gen Las Fierbinți, și multe altele, a ales un titlu perfect, întradevăr este ULTIMUL REGE AL ROMÂNIEI...

~Iar nu-l blamați voi nici pe Antonescu, a avut greșelile sale, a plătit cu viața pentru dragostea sa imensă pentru Patrie. Dragoste cum puțini au și și mai puțini vor putea să aibe vreodată...... Câți înțelegeți că după un pact Ribentropp Molotov, meschin pe stilul rusesc dar și german, de la ultimul soldat, până la marele general a intervenit nevoia de a își apăra granițele și a lupta pentru a recupera dupa 1940 Basarabia și Bucovina?

~Câți înțeleg că armatele României în WW2 destul de singure au reusit sa cucerească jumătate din Ukraina și avansând cu o viteză zdrobitoare în adâncurile imensei Rusii? Ruși care au fost salvați de prostia Japoneză de la Pearl Harbor, ce a atras USA în război...

~Nu uitați că sub Monarhie a fost România Mare(1920-1940), cea mai mare și prosperă! În perioada interbelică. Înțeleg tristețea și semifrustrarea unora asuprită pe Mihai Întâi, că n-ar fi reușit să păstreze

~Trist, acum mulți râd, vor râde încă o perioadă... Dar o să vină vremea, garantat, când mulți vor plânge pe acest ultim rege. Fluvii vor curge pentru acest simbol al Monarhiei... Păcat, mare păcat... :)



noiembrie 12, 2017

Alcoolul&bărbăția

~Salut!

~Astăzi am să scriu acest articol care mi-a venit în gând de maxim 30 minute; 

~Sunt foarte mulți oameni în lumea asta, deci nu doar în România, care consideră că dacă bea mai mult și dacă pot duce o anumită cantitate la "bord" fără să se îmbete sau ani de zile fără să-și tocească organele interne, atunci e bărbat adevărat;

~Practic, pentru zeci-sute de milioane de oameni, nu este important cum tratezi o femeie, cum construiesti o casa, cum creezi ceva pe lumea asta, ci trasul cu dinții de o sticlă sau de un pahar, până n-o mai rămânea nimic;

~Multi dau procentaje uriase din propriile salarii, nu puțini dintre ei cheltuiesc +50% doar să stea la o betie cu tovarășii, dar foarte multi de asemenea din ajutoare sociale fac asta;

~Bineînțeles că este o prostie să gândești așa, pentru că alcoolul pe lângă faptul că te cocoșează economic, mintal, sufletesc, și fizic, îți pierde și timpul din viață;

~Pe unii îi mai înțelegi măcar știi că din lașitate, traume etc.. ajung să-și închine suferinta stând în cocon acolo în transă, încercând să se mintă că e soluția cea mai simplă pentru a nu vedea răul din lume, dar pe alcoolici nu ai cum să-i înțelegi. Adică mai sunt și alcoolici de tipul ăsta, și drogați, dar marea lor majoritate o fac pur si simplu din firea lor. Așa le place, e un exces de testosteron care zburdă la enorm de mulți masculi, ce DOAR se cred bărbați;

~Nu spune nimeni că alcoolul este o substanță inutilă sau băuturile alcoolice sunt complet de evitat, maxim câte un pahar de vin la câte o masă sau o șampanie din când în când sau ceva gen, merg... Însă totul cu moderație;





noiembrie 09, 2017

"Genu' ăla"

~Salut!

~Sunt genu' ăla de om care urcă ultimu' într-un autobuz, stând la o coadă imensă de oameni agitati care mai de care dând din coate să-si facă loc, legea junglei dac-ar fi fost, foarte ușor urcam primu';

~Sunt genu' ăla de om care încă lasă un loc în autobuz unei fete/femei chiar dacă e tânără sau mai în vârstă decât mine sau chiar unui copil fie el băiat, darămite unor bătrâni;

~Sunt genu' ăla de om care într-un autobuz de exemplu în care-i scris "TOȚI CĂLĂTORII AU OBLIGAȚIA PRIN LEGE SĂ-ȘI PUNĂ CENTURA DE SIGURANȚĂ" să fie singurul care și-o pune;

~Sunt genu' ăla de om care știe să respecte oameni in societate, stie sa citeasca un afis atunci cand sta la o coada, care stie sa zâmbească atunci când mai toți sunt bufniți;

~Sunt genu' ăla de om care deseori, în diferite grupuri retrase față de mine dar totuși prin apropiere, când se face o glumă (în general PROASTĂ) toți să râdă, eu să mă abțin;

~Sunt genu' ăla de om, unu la o mie, cu toată modestia spusă, poate nu mai special sau mai bun decât ceilalți, dar CU SIGURANȚĂ diferit de majoritatea, și facând parte dintr-o "elită" tot mai rară, și tot mai pe cale de dispariție;

Sunt genu' ăla:).




octombrie 26, 2017

Și începusem bine..

~Salut! 

~Un gând de materializat în biți. Este vorba despre omenire de la primii pași până astăzi....

~S-a ajuns rău, avem creeatorii de "BIG BANG-uri" prin Geneva și alte locuri însă nu sunt în stare să vindece circa 500 boli destul de grave. 

~Oameni care au capacitati memorative bune/foarte bune, ajung cresc in scoli au note mari, ajung in societate, urca, salarii bune, unii dintre ei ajung si sus de tot si cer finantari... acele finantari ajung sa coste sute de miliarde de € ca sa demonstreze cât de prosti suntem noi cei care-i suportam:)

~Practic "ne laudam" ca mor oameni  de foame si sete dar finantam proiecte in care se vrea demonstrația că omul este Dumnezeu. 


~Trist, incepusem bine, până și teoria Adam&Eva suna binișor, încet încet s-a ajuns la foc/roată, apoi oameni cu adevarat de știință, majoritatea dintre ei c-o cruce la gât! Au creat gen atâtea lucruri minunate de la hârtie igienică, bideu, până la nave ce ating 50.000km/oră....ca să ajungem să fim conduși de poligami, pedofili, curvari și pițipoance...

~Traim vremuri grele si sincer nu vorbesc apocaliptic  însă parcă-i prea de tot. 

~Erau vremuri cand lcururile mergeau frumos acum amestecam mult si e grav. Eu ca un amator blogger poate imi permit luxul sa fac tot felul de articole care sunt doar parerea mea, simtul meu, însă trăim vremuri în care cuvintele BINE, IUBIRE, DEMNITATE, GRAȚIE și multe altele gen, ajung sinonime cu propriile lor antonime, doar de dragul "normalului modern"

~Nu vorbesc de vremurile in care barbatul si femeia erau specii destul de des intalnite mai peste tot, si aveau intradevar calitati, obligatii, datorii si beneficii, dar totusi chiar si vremurile astea de dupa anii 50 când de exemplu româncele visau la un JOSE ARMANDO sau ceva gen JAMES BOND spaniol, italian etc...


~Nu frate, acum mai toate viseaza manele, Dubay, cocalari, arabi, si sa fie cadâne pentru orice de la o înghețată până la trofee materiale. Societatea a creeat monștrii, o progenitură imensă de bastarzi, e trist totuși pentru că omenirea a ajuns mult sub triburile din Amazon sau alte zone dar încă nu-și dau seama, probabil vor intelege asta când acele triburi vor disparea complet, si nu va mai trece mult timp pân' se va întâmpla asta.... :)


~Păcat, atâta spun... Și începusem bine... 



mai 30, 2017

Educația sufletului&a caracterului uman;

~Salut!

~Astăzi vreau să imortalizez ceva ce de mult îmi dădea roade.

~Practic subiectul este educația/șlefuirea sufletului/minții umane. 

~Să explic totuși despre ce este vorba; este simplu, la nivel global, social etc.. există 3 mari tipuri care formează caracterul uman:

1. Nativ(auto-educația)<=>acest gen este extrem de rar, sunt genul de oameni care fie de-o parte sau  de alta a baricadei, sunt de neclintit. 

2. Educația părintească<=>extrem de importantă, practic dacă părinții sunt bețivi curve etc.. și ei ajung la rândul lor așa. În acelaș timp dacă părinții se ocupă de ei, îi șlefuiesc, ei ajung foarte bine.

3. Cei corupți/coruptori/coruptibili<=>această categorie este categoria care în general este "șlefuită" de către anturaje, în proporții de 99 la sută din cazuri SPRE RĂU; ei ajungând să fie foarte ușor atrași în cursele "vieții". 

~În procente (că tot sunt fan); la nivel global există cam așa: 

Circa 50 la sută din oameni sunt în categoria 3; circa 40% din oameni sunt în categoria 2; iar undeva la 10 poate chiar mai puțin, sunt în categoria 1. 


mai 24, 2017

Atunci Când!

Ce te faci atunci când?



~Ce te faci atunci când trăiești într-o lume în care "BINELE" este mereu în inferioritate numerică?

~Ce te faci atunci când ești singur&totuși NU?

~Ce faci atunci când președinții celor mai mari națiuni/imperii gen U.S.A.; Rusia; și altele sunt aleși doar pentru că par a fi răul cel mai mic, răul necesar, ei fiind in general mai toți o apă și un pământ, oameni FĂRĂ DEMNITATE, ce te faci!?

~Ce te faci atunci când ieși în lume oriunde și întâlnești oameni care în loc să construiască, distrug prin simpla prostie, ignoranță, sau răutate? Ce te faci?!

~ Ce te faci atunci când trebuie să evaluezi o problemă la cald, atunci când fierbe situația, ce te faci?!

~Îți spun eu acum!:); Ține minte tinere om, fie femeie fie bărbat fie fată fie băiat, în lume, contează intuiția, logica, armonia, sufletul. Degeaba pui un om cu o capacitate de stocare informațională mare să evalueze o situație rapidă. Tot cel care are sufletul curat, ordonat, aranjat, în armonie  tot acel om reușește să își facă treaba. 

~Ah da și nu uita, zâmbește:). Oriunde ai fi în societate, macar o șansă acordă-i omului. Un zâmbet, o vorbă bună, contează, crede-mă. 

~Așa că reține dragă cititor, niciodată să nu îți pierzi speranța, cumpătul, și de încheiere: 

~Fii o persoană activă fizic pentru a îți hrăni trupul; o persoană bună, darnică pentru a îți hrăni sufletul; o persoană studioasă pentru a îți hrăni mintea! 


februarie 01, 2017

Vest+Est≠România

Salut,

~Astăzi voi descrie puțin ceea ce consider eu ca fiind diferența culturală imensă între Vest și România sau chiar între Est și România.

~Consider că sunt multe țări care au culturi asemănătoare cu ale României, o mentalitate, o moralitate mai bine spus pe aceeași lungime de undă. 

~Unele din ele ar fi Serbia, Slovacia, Moldova(sora mai mică a României), Bulgaria, Grecia etc.. Practic in mare parte BALCANI.

~Sunt unii români mai din prostie mai din pură necunoaștere de moment, care spun că o soluție chiar fundamentală este să-și părăsescă propria patrie pentru că în vest este "civilizație".

~Eu am trăit în Sicilia, Italia timp de circa 5 ani, + am cutreierat Europa nu puțin, să mai adaug și experiența din studiile mele geopolitice, culturale etc... și pot spune răspicat că Romania la nivel de societate este cu mult peste multe națiuni, undeva în top 10 mondial. Oameni frumoși, sănătoși, cu mult bun simț, comparativ cu alte zone.

~Un alt lucru crucial ce ne diferă ca fiind "CENTRALI" și nu cum ar spune unii "americanofoni" sau "rusofoni"(de exemplu dacă prefer USA in dauna Rusiei si apreciez lucrurile bune ce i-a definit ca fiind o super putere asta nu mă face fan al USA ci doar un om care știe să respecte o altă națiune care și-a impus asta)

~Și totuși cel mai important lucru, cea mai importantă logică ce definește "România"; (Dacia mea dragă)<=>cum îmi place s-o alint, este că între o mentalitate VESTICĂ PRO "multiculturalism",  "homosexualism" , "pornografie", &"democrație excesivă", iar de cealaltă baricadă un EST PRO "cenzură extremă", "pedofilie", "poligamie", și multe alte barbarii stupide, prefer această mentalitate decentă ce dăinuie spiritul românesc de mii de ani.

~Un alt punct de subliniat, eu așa văd, în general VEST ul vede FEMEIA ca fiind un obiect pornografic de expus public in timp ce ESTUL o vede ca fiind un obiect sexual, o creatură importantă pentru procreere și sclavie. Femeia este INFINIT mai mult de atât, chiar dacă da, cum puțini se ridică astăzi la rangul de BĂRBAT, la fel de puține se mai ridică și la rangul de FEMEI. 

~Sper și închei aici, că această patrie nu doar că-și va continua DECENȚA(chiar dacă aparent se pierde tot mai mult datorită influențelor absolut agresive ale acestor puteri VEST-EST-ice) ci chiar să biuruiască etern și mai mult, să meargă spre evoluție.