Wikipedia

Rezultatele căutării

octombrie 20, 2025

Minunata aventură România-Italia pe două roți;

 ~Salutare!


Am făcut-o și pe asta!

Probabil aventura vieții mele, pe moto Sym Adx 125 cc, dus-întors România Italia.

Am plecat cu emoții, însă cu cât făceam primii km, zeci de km, cu atât deveneam mai sigur pe mine, mai experimentat. Incepusem cu nici 1500 km la bord în câteva luni cu noul și minunatul Sym cumpărat în Martie.


Am plecat pe Septembrie, și m-am întors după o lună, în Octombrie. 

Am ales ruta mai scurtă, nu cea pe Nordul Italiei, așadar nu 3200 km doar dus. 

Ruta făcută a fost România, Bulgaria, Grecia și Italia...

Sunt foarte multe de spus și voi încerca să le găsesc o ordine firească...

Ajuns pe sudul României cred că Waze-ul m-a schimbat rapid spre Oltenia, dat fiind că încă aveam trafic foarte mare și se stătea mult pe podul Giurgiu Ruse.

Am observat din fericire și am întors... Ce-i drept, aș fi putut să fac și Calafat Vidin dar am ales pe cel mai apropriat. Calafat Vidin tăiam mai bine Bulgaria.

O curiozitate este faptul că nu poți să mergi cu muzică în căști, cel puțin cu cu Ipod ul luat de mine și cu acea cască veche de mai bine de 30 de ani care totuși cândva mi-a salvat viața într-un accident.

O altă curiozitate este faptul că exact cu aceeași cască ești lovit în cap la fiecare secundă cu un pumn de vânt, mai ales pe autostradă și mai ales la întoarcere când mai adaugi și aerul rece, înghețul.

Ajuns pe "Podul Prieteniei" Giurgiu-Ruse, am găsit un trafic și colană infernală, de foarte mulți km.. 

Norocul meu e că am învățat și eu de la alți motocicliști să trec printre mașini și ceea ce alții făceau o oră, eu am făcut circa 5-10 minute.

Ajuns în Ruse, deja m-am simțit mult mai puternic, am bifat Bulgaria și un pas din cei 4 inițiali.

Urma Grecia. 

Pe Sofia trebuie să specific că in ciuda faptului că au o autostradă de centură mai veche decât ce avem noi, este mai bine structurată însă menționez, atenție pe Sofia nord, sunt ceva gropi și cu moto riști să zbori să te faci praf deci prudență mereu!

În Bulgaria însă pot spune că am mers prin legendarii munți ce leagă Bulgaria cu Grecia, pe unde au "zburat" zeii din Olimp, și credeți-mă am avut războaiele mele cu ei :))

O chestie a fost că in ciuda faptului că era cald la dus, pe munți m-a prins o ploaie scurtă dar mai grav, au fost rafale de vant foarte puternice, un camion de exemplu se misca destul de serios, la zeci de mii de kg, dapoi eu cu nici 400. Deseori puneam avariile și mă opream...

Apoi am luat o rezervare spre Bansko Bulgaria, inițial mi-am dorit din Sofia să iau rezervare la Tesalonik dar nu au fost calculele cum am vrut, am ajuns destul de tarziu si pe Sofia.

Nu stiam eu ce-i Bansko, pur si simplu m-am bucurat ca am gasit ceva la cativa zeci de km, cu Instant Book si Self Check In la un pret foarte bun (undeva la 35-40 euro). 

De unde, nu prea știam eu exact cum funcționează Google Maps (că da, m-am suparat pe Waze de ce mi-a facut in Romania) și din cei 70 km m-a mai bagat evident încă vreo 45 cât am urcat în munți.

Și dă-i Ioane pe la 7 seara, aproape se intuneca, incepea si frigul, paduri, munti..Zic vai, unde am ajuns, poate e țeapă rezervarea asta...

Ma schimb de haine, urc, tot urc, nu se mai terminau serpentinele.... ajung in oras, iau 2 sucuri de fructe si un sanvis de la benzinarie si mai aveam inca vreo 5-10 km...

Când intru in oras dragi cititori.... O minune de oraș, un mini Las Vegas montan, Sinaia e mic copil...

Când ajung la rezervare, un hotel frumos :). Ghici ce, camera avea numărul 19 data mea de nastere...

Am filmat cand am iesit ziua din oras... 

Pe Bulgaria au fost circa 200 km autostradă și 200 strazi, unele chiar dificile dar nimic să nu mă descurc.

Prima zi, am făcut 650 km. Un botez teribil al focului pentru unul care făcuse maxim 100 km intr-o zi în România înăinte de această aventură.

Făcusem bine totuși că am luat Bansko, din Bansko în Grecia dacă nu mă înșel, cred că am făcut pe un drum simpatic nici 100 km.. 


Grecia este mai toată din autostradă ruta mea spre Igoumenitsa. Căci da, aveam de ajuns la portul din capatul greciei ca să pot mai apoi să trec cu vaporul în portul Brindisi. Am luat biletul seara la hotel în Bulgaria.

Pe Grecia a fost frumos chiar dacă autostradă, m-am oprit la un restaurant popas pe autostradă, era o doamnă, familie simpatică, vorbeau și italiană unii dintre ei, aveau vreo 6 dulăi mari cât ușa.

Am mâncat acolo, când să ies din imensa parcare, era un tir care ma tot claxona, un român de-al meu.

Simpatic omul, din Prahova, nu mai stiu ce ruta avea dar am avut discutii frumoase vreo 30 minute despre camioane, moto si altele. Din pacate am uitat sa ne dam contactele...

Pe  Grecia la circa 200 km de Igoumenitsa au inceput peisajele sfâsietoare si tunelurile.... Ma prinde seara, cobori o autostrada superba si se vede orasul intr-o panorama exceptională(am si poze si filmate si pe Insta si pe Youtube va urma).

Frumos la Igoumenitsa e că e separat portul de oras. Am luat biletul check in din port, am mancat ceva sanvis si suc, apoi ne-am imbarcat destul de tarziu ca plecarea era la 23.00

Vasul italienesc era bun dar asa cum am fost avertizat, au un prost obicei sa dea drumul la aer rece ca sa motiveze oamenii sa-si cumpere cabină. Dacă un bilet cu tot cu moto e vreo 90 €, dacă vrei cabina te costă vreo 250 euro.... N-as fi fost asa nebun....

Aia e, a fost foarte greu, am dormit maxim 3 ore după ce a doua etapă pe Grecia si Bulgaria condusesem 550 km.

Inainte de imbarcare, mentionez ca eram vreo 8 motociclisti, eu singurul cu scooter si toti aveau moto uriase, unii erau chiar cupluri.. Cel mai mare era un Honda 1800, un monstru.

Din  pacate am uitat sa ne dam contactele si sa facem poza de grup dar am avut niste discutii interesante.

Pe Italia obosit mort dupa nici 3 ore dormite, din Brindisi am coborat 750 km pana la destinatie.... 

Italia e superba, era cald si frumos insa mai ales pe ultimii 200 km, nu am avut nici o oprire, nebunie curată.

Acum voi scrie despre intoarcere, asadar capitolul 2.

La capitolul 2, eram mult mai experimentat, știam că va fi mult mai ușor calitatea mea în trafic de exemplu, în schimb mă așteptam ca vremea să nu fie deloc prietenoasă.

Am calculat și eu o perioadă să nu prind ploi, mă așteptam puțină ploaie dar România liber cum mi-am dorit, practic ajungeam Vineri dar măcar pe Bulgaria Romania fara ploaie.

Oh Gosh, ce aventură am avut la intoarcere....

Pe Italia m-a bagat pe Palermo(ca si in tur) insa a fost o experienta foarte buna, trafic mare dar am si filmat orasul.

Pe Messina am prins un oras haotic, si m-am invartit ceva prin el că acele case de bilete erau separate prin alte parti din oras, unul dintre cele mai haotice orase din lume care probabil are printre cele mai multe semafoare din lume...

O scenă funny, un tip când eram oprit la semafor, el pe trotuar vazandu-mi numarul de inmatriculare mi-a cerut o imbrațișare:D.

Eram destul de nervos cu haosul din Messina dar m-am descurcat... Bacul a fost frumos doar ca imi tot pornea alarma la fiecare minut, eu ne stiind atunci sa il pun pe modul transport.

Bacul dureaza vreo 20 minute, asadar ajuns pe Calabria am mai facut pana in zona Cosenza, mai precis la rezervarea din cartierul Rose. 

O rezervare decenta, circa 35 euro, insa patroana a fost cam nesi, se simtea deranjata cand am sunat-o, sa nu mai adaug si faptul ca nu au dat nici un mesaj de intampinare macar automat, cu detalii de check in ETC... Slab pregatiti... Am ajuns acolo, cu sotul ei am facut check in ul insa nici el nu a fost corect pana la capat... Da, au avut breakfast destule cornuri, lapte, prajituri, apa, asadar am avut ce manca.

Ghici ce, rezervarea avea numarul 90, anul meu de naștere... 

Daca in primul episod din capitolul 2 pana la Cosenza am facut 500 km, de la Cosenza la Brindisi as fi facut cel mai putin din toata aventura mea, vreo 260 km.

Insa oh boy, ce 260 km... Ploaie peste ploaie, m-am bagat putin si sub poduri, apoi gps ul m-a bagat si prin niste sate, zone agricole.. O aventura pe cinste.

Ajuns in Brindisi, si orasul are un sistem destul de ok cu separarea de port, ei separa si zonele de check in pe națiune, de exemplu sala mea era pe Albania si Grecia. Cu Turcia era in alta zona, practic Brindisi fiind un port ce lega zonele din estul Italiei dar si orientul din Asia.

Era si aproape de baza americana si italiana aeriana, treceau deseori supersonice foarte aproape de noi pe deasupra. 

La imbarcare cred ca am avut doar un motococlisti cu iubita lui, 1300 BMW, super modelul de cruise, una dintre cele mai tari moto de touring din lume daca nu chiar cea mai, cel puțin zei pe Europa.

Am facut si o poza ca si comparatie vizuală cu cele două.

Din Brindisi am plecat cu vasul, de data asta grecesc către Igoumenitsa... Mai curat acest vas, era grecesc... Aerul rece a venit mai tarziu și mai puțin iar spre deosebire de cateva canapele cam vechi pe care le avea vasul italian si scaune incomode, acesta avea canapele multe foarte comode.

Daca si acei tipi dintr-o anumita etnie ar fi fost oameni, acea familie... La ora 2 se trezeste si incep sa urle, sa vorbeasca in timp ce toti dormeam si voiam sa ne odihnim sa respectam pe ceilalti...

Cocalari nenorociti manelisti, nu stiu ce erau, turci, bulgari... poate chiar greci... 

Ajung in Igoumenitsa, am dormit tot asa doar vreo 2 ore, ce-i drept dormite mai bine insa aveam aproximativ 30 de ore nedormite si urma sa fac, atenție, circa 651 km..

A fost teribil, cand ies din vas era dimineata 9, ploua marunt, rece... Plec la drum pe niste vai teribile de urcat, la nici 10 km incepe o ceața teribilă, grindină... Circa 20 km asta am avut... Noroc cu tunelurile care m-au mai incalzit si sufletul meu....

Pe la jumatatea Greciei incep sa scap de frigul ala teribil, insa tot frig era cu 2 pulovere si o geaca si tricou...manusi.... Ajuns in Bulgaria seara intr-o rezervare dupa Sofia asa cum mi-am propus ca am fost incapatanat am zis sa trec macar de Sofia, ultima zi sa fac "doar" vreo 400 km.

Pe Vidin Sau Plevna parcă era un trafic nebun, un fel de centura Bucuresti, daca nu erau de treaba multi soferi, pierdeam o ora dar m-au lasat si am trecut prin traficul de vreo 20 km pana in orasul cazarii

La nici 100 de km de Botevgrad patesc una horror, eram asa linistit si happy ca mai aveam putin pana la cazare, si deodata imi zboara telefonul de pe suport ca era folosit ca gps si cade pe autostrada... Zic aoleu, am pus-o...

Ma opresc rapid, intorc pe banda de urgenta... cobor, fac semne disperate, veneau multi tare, il evita, din 20 care trec, tocmai ultimul trece peste el il mai crapa o data... Zic gata, pana aici mi-a fost, initial nu am gandit limpede zic raman pe strazi noaptea prin paduri...

Dupa cand il iau, miracol, merge impecabil chiar daca era crapat mai tot ecranul...

Am trait un miracol :)

Ajuns in oras, intr-un orasel numit Botevgrad, găsesc eu seara pe la ora 20 parcă niște blocuri tare comuniste, zic, aoleu, pana aici mi-a fost ... :))... 

Totusi spre deosebire de tipii din Italia, omul asta a fost super receptiv cum am facut rezervarea, si ea destul de ieftina pe la 35 euro, a trimis imediat toate detaliile de check in... I-am scris, m-a intampinat cu drag, mi-a bagat moto in garaj la el.

Urc eu 5 etaje pe scari zic asta ma duce in vreo pestera ceva la etaj, de unde, sus era frumos, modern:).

Chiar merită tot respectul, avea cam tot ce era necesar, mi-au facut si comanda de fast food, am baut si ceva sucuri ce avea acolo contra cost, i-am platit pe cardu lui dupa chitanta 15 euro. 

Pe final m-a imbratisat la plecare :). I-am dat si eu 5 stele si el mie. O familie de bun simt din Bulgaria.

La plecare din Botevgrad am simtit un frig teribil, ceață etc... Aproape mi aminteam de partea Igoumenitsa... :)).... Insa dragii mei, dupa cateva ore, pe la 12.30 incepe sa iasa soarele, parca simteam caldura cat de cat, un miracol, in sfarsit dupa + 1000 km....

Funny că pe o strada cunoscuta deja de mine care te duce spre Ruse, sunt niste dame de companie, unele chiar drăguțe și eu le trimiteam pupicuri de pe moto sa le mai fac sa zambeasca :)) una chiar l-a trimis inapoi.

Ajuns in Ruse, toti mergeau zici ca erau zombie la volan, poate ca erau radare dar eu n-am mai avut rabdare am zburat catre pod :D.

Ajuns la pod, miracol, s-a facut verde semaforul si am trecut linia dinspre Bulgaria in circa 5 minute eram in Romania, vai ce bucurie..

Am simtit o caldura iesita din comun, era soare, nu mai era aerul rece, am reusit!

Aventura mea aproape s-a indeplinit, nu-mi venea sa cred!

Cand intru spre Bucuresti, ajuns langa ma baga pe Autostrada soarelui dar nu-mi pierd cumpatul, zic lasa ca evit aglomeratia, Bucurestiul etc... Centura faimoasa...

Da de unde, pe centura am stat cred vreo ora in total, nici 50 km.... Nu aveai cum sa depasesti sa faci nimic...

Iesit insa din cenutura parca aproape instant am intrat pe autostrada Bucuresti Ploiesti, cam ciudat modul de la noi, erau unii care mergeau cam lent si altii care mergeau cam tare, bine ca erau 3 benzi asa ca eu eram pe cea din centru ala intre :)) aia pe banda 1 aveau 70-100, eu aveam 90-120 iar aia care dadeau tare erau pe banda 3.

Ciudat iara a fost ca am iesit direct din autostrada in strada nationala fara iesire normala pe dreapta cum se iese de pe o autostrada dar e ok, practic direct in Ploiesti, au mai fost niste giratorii, ceva trafic insa jos palaria fratilor români, m-au lasat mai toți să trec printre, s-au dat laoparte:)

O scenă funny, era un motociclist care practic mi-a deschis ochii si drumul si nu putea sa treacva de unu cu duba si remorca, ghici ce, ala care nu l-a lasat sa treaca, tocmai ala nu era român ci danez :)) sau poate era român cu mașina de Danemarca, asta i-a aratat semne si i-a dat niste turatii si fum de la lovit puțin pe danez, i-a dat de inteles ca nu e frumos sa fii badaran. 

Dupa zile de condus, reusisem sa fac nebunia... Pana de curand, aveam recordul la Sym Adx la categoria asta sau chiar la toate SYm urile din lume cred pana a venit tovarasul Attila de a facut cu amicul sau Dakar, cred ca deja au ajuns in Dakar asa ca au facut vreo 7000-8000 km doar dus, nu am idee.

Oricum, o experienta extraordinara care m-a ajutat enorm pentru trafic pentru multe. 

O sa revin cu videouri, vloguri, si un Q and A in care voi pune eu intrebarile si voi raspunde la ele, strict despre moto si drum. 

O fotografie reprezentativa cu moto cea mai tare de touring cel puțin din Europa, și minunea mea:



august 26, 2025

List of countries by estimated speculated nuclear weapons total power

 Hello

Today I had an Ideea to search the internet and write after an article about total nuclear power for nuclear weapons by each country.

Must inform you that is higly speculative, credits to ChatCPT. The rank is about Giga and Mega tons, depending of each nation powers:

  1. Russia<=>1,290 Mt;
  2. U.S.A.<=>1,110 Mt;
  3. China<=>180 Mt;
  4. France<=>87 Mt;
  5. U.K.<=>67.5 Mt;
  6. India<=>54 Mt;
  7. Pakistan<=>51 Mt;
  8. Israel<=>27 Mt;
  9. North Korea<=>15 Mt;
The shortest article I ever wrote, hehe.. Enjoy! 



august 13, 2025

Locații pe două

 ~Salutare!

~Astăzi voi expune locațiile pe care le-am văzut și parcurs cu moto / scuterul meu de când îl am din Martie.

~Este mai mult la fel ca primul articol de astăzi, un caiet de notițe personal.

~Voi enumera locațiile doar unde am fost intenționat și direct către nu și localitățile prin care am trecut către destinație și voi începe cu cele mai aproape, voi spune aproximativ KM. (doar distanța dus)

~Telega<=>10 km;

~Băicoi<=>15 km;

~Câmpina<=>15 km;

~Brebu Mănăstirei<=>15 km;

~Plopeni<=>15 km;

~Barajul Paltinu<=>25 km;

~Slănic Prahova<=>35 km;

~Sinaia<=>50 km;

~Custonaci, 1800 km;

VA URMA! 





Greșiți în trafic

 ~Salutare!

~Am decis astăzi să scriu două articole și vor fi modificate periodic. Unul dintre articole este acesta, care va fi practic un fel de caiet în care notez toate situațiile din trafic de prost gust și cam ce mașini conduceau.

~Ca să dau un exemplu, în România poate găsești cei mai buni oameni de pe planeta asta dar și cei mai răi.. Sunt aproape convins că probabil 3 sferturi sunt isteți și respectă deseori legile dar ce ne facem cu acest 1 sfert? Mai mult, cred că mai bine de 50 la sută nu respecta deloc legea de viteză, depășesc cu mult limita admisă... Foarte prost crescuți, smuciți.. Asta s-a văzut și în afara traficului de exemplu în UK în depozit, românii erau cei mai prost crescuți, împingeau, aruncau produse, smuceau femei mai in varsta SAMD... Am dat afara 4 persoane din acel depozit personal dar mai erau vreo 20 de zburat... 

~Încep doar cu ieri dar menționez că una foarte urâtă a fost acum vreo săptămână la ieșire pe podul dinspre Câmpina, era noapte și când ieși ai linie continuă și 30 la sută pe final discontinuă; eu ca orice om normal care respectă legea și pe cei din trafic ies imediat chiar pe discontinuă, având în spate un BMW alb(deja mă panicasem că majoritatea-s retardati complet cu acest brand minunat) semnalizez, ies și ghici ce, acest bmw uist cu tovarasul lui ies pe continuă, unul pe prima bandă altul pe a2a iar mai mult, merg în paralel și bmw uistul mă depăsește pe banda mea practic aproape să mă lovească...... 


~Ieri(12 August)<=>La Urleta într-o curbă iese un destept cu un SUV din fața mea aproape complet pe contra sens..(eram cu mașina) a evitat el dar putea foarte ușor să omoare sau să facă impact frontal.

Altul în trafic mă depăsește la fel, pe aceeași bandă crezând că depăsește un pieton(eram cu moto) și apoi accelerează să omoare o femeie cu nepotul (ce-i drept, eram într-un sat) frâneaza la limită și nervos trage injuraturi. Da, nu e prea ok să mergi chiar și fie el sat, pe stradă... 


Problema mare e că la noi în România majoritatea sunt bolnavi cu capul și nu înțeleg să respecte niciodată limita de viteză. Majoritatea cred că respecta legea în trafic dar au problema cu respectul vitezei, dacă acolo scrie 40 km pe oră porțiune și tu mergi cu 100... 

~Azi 13 August, Miercuri 13 zi cu ghinion sau noroc? Am făcut poate 60 km total, Plopeni și apoi Brebu și fraților era să mor de 3-4 ori.. Fantastic... În sat aici o "femeie" pe o uliță unde eu cu moto mergeam cu 25-35 ea iese accelerând de pe o altă uliță și mai mică aproape zâmbea sfidător, cred că s-ar fi și bucurat să mă omoare...

Apoi altul vidanjă pe Telega nu doar că parcase pe linie continuă în curbă(putea foarte ușor și mai in spate să pună) linia discontinua era la nici 5 metri, nici macar avarii... Cand sa depasesc era sa intre unu normal ca m-am asigurat foarte bine. 


Apoi altul pe Brebu pe o strada secundara eu ies de pe una si mai secundara si omu mergea cu Dacia cu 100 pe straduță..... Inteleg ca eu ii dadeam lui precedență dar frate cu 100 pe ulițe /străduțe? Demenți, mai avea și o vârstă omul..

Alta, cea mai tare, când coboram serpentinele dinspre Brebu aveam în față o coadă de 4-5 mașini, un cretin cu SUV s-0a decis el sa ii depaseasca pe toți deodata pe linie continua aproape sa ma zboare frontal...


Deci e fantastic, pe zone cu trafic moderat să fii aproape de moarte de 3-4 ori... Absurd cât de proști și inconștienți sunt conaționalii mei... 

Nu mai zic că pe Cocorăști spre copacul "magic" se asfalta fără măcar un semn sau semnalizari din partea lor, practic să-mi distrug moto că așa vor ei.... 

Subcultura manelistoidă ne distruge, ne fac de râs peste tot și ne țin haznaua Europei... 


~27 August 2025-Drumul Campina din Scorteni. Am avut sa zicem noroc, un singur bou in trafic, un tip cu duba Renault pe unul dintre cele mai abrupte dealuri din Prahova (si nu ducem lipsa de asa cevauri) eu cand sa-l cobor el vine clar avea vreo 120, in localitate... Asadar boul, nu il interesa ca la nici 200 metri era o gradinita, o trecere de pietoni... L-am tinut cam un km pe ritm legal dar apoi m-a depasit aproape in curba si a facut 2 depasiri fara sa semnalizeze, una chiar pe linie continua... Bou fara discernamant, avem, avem... Ah da, am accelerat doar putin si l-am prins dupa nici 1 km in coada statea ca nu avea cum sa depaseasca avea 3 masini si autobuz.. Deseori intalnesc situatii de genul cu dementi obsedati si grabiti pe care mai apoi in nici 1 minut-2 ii prind in trafic deci singura chestie ce rezolva este egoul lor ieftin.


VA URMA! 




iulie 22, 2025

Boxul de astăzi la categoria grea

 ~Salutare!


~Am ramas dator cu acest articol, după vlog  cu întârziere de câteva zile. 

~Voi face astăzi o recapitulare a ceea ce am spus pe video dar și ceva bonusuri. 

~Voi enumera lista celor mai buni luptători, boxeri din lume (în opinia mea) și nu-i voi enumera pe toți, doar pe cei pe care-i consider foarte buni sau promițățori:

~Începem descrescător:

~Locul 26- Bakhodir Jalolov(Uzbekistan)

Vârstă 31 de ani;

~Palmares-15-0(14 KO); un boxer teribil, printre multiplele medalii câștigate are 2 titluri olimpice la super heavyweight la Tokio și Paris, victime cu nume răsunător la categoriile mondiale nu are dar merită șanse. 

~Locul 25- Richard Torres Junior(U.S.A.)

Vârstă-26 de ani;

Palmares-13 la 0(11 KO). Tocmai de aceea l-am și pus aici, 13 nu e un număr wow dar e la categoria grea și promite. Meciuri de top nu a avut, poate doar cu Guido Vianello, cel mai bun luptător al Italiei și l-a învins la punctaj


~Locul 24-Deontay Wilder(USA)

Vârstă: 39 de ani;

Palmares: 49 la 4(43 KO). 97.72% procentajul lui de KO, cel mai mare din istoria boxului, considert a fi unul dintre cei mai puternici boxeri ca și forță din istorie. Pe lângă faptul că este campion mondial are și victorii cu răsunet împotriva unor titani precum: Luis Ortiz, egal cu Tyson Furry.


~Locul 22-Andy Ruiz Jr.(MXC-USA)

Vârstă: 35 de ani;

Palmares: 38-2(22 KO). Un boxer fenomenal, fost campion mondial, printre victimele lui  se află:

Anthony Joshua, Luis Ortiz și egal cu Jarell Miller;


~Locul 14-Frank Sánchez(CUB)

Vârstă: 32 de ani;

Palmares: 25 cu 1, și un egal(18 KO). Perla Cubei, merita menționat, un mega talent chiar daca a pierdut contra lui Agit Kabayel locul 3 în lume, practic singura lui înfrângere. 


~Locul 10-Zhilei Zhang(CHN);

Vârstă: 42 de ani;

Palmares-27 la 3(22 KO). Omul e un fenomen, un gigant cu masă, grăsime dar si caracter. A luat argint la Beijing 2008 iar printre victimele sale se enumeră: Joe Joice de 2 ori, Wilder. 


~Locul 9-Fabio Wardley(UK)

Vârstă: 30;

Palmares-19-0(18 KO). Marea speranță a Britaniei, un mare talent și rămâne de văzut, neînvins cu un KO procentaj impresionant. Printre victimele cu nume este David Adeleye în 2023.


~Locul 7-Anthony Joshua(UK)

Vârstă: 35 de ani;

Palmares: 28-4(25 KO). Una dintre legendele în viață din acest clasament, omul are titlurile mondiale în trecut, aur la super grei Londra și printre victimele sale avem: Wladimir Klitschko, Joseph Parker, Alexander Povetkin, Andy Ruiz Jr., Kubrat Pulev, Francis Ngannou( poate cel mai teribil om din MMA UFC).


~Locul 6-Filip Hrgović(CRO);

Vârstă: 33 de ani;

Palmares: 18-1 (14 KO). Un mare talent Yugoslav Croat. Printre victime, Zhang, Joice. Promite mai mult. 


~Locul 5-Tyson Fury(UK)

Vârstă: 36 de ani;

Palmares 34-2 cu 24 KO. O altă legendă în viață. A avut toate titlurile mondiale, singurul care l-a învins de 2 ori este mega legenda poate GOAT, Usyk. Furry e cel mai bun boxer din istorie care depășește 2 metri înălțime și probabil unul dintre top 20-30 all time, de fapt sigur. Printre victime: Wladimir Klitschko, Deontay Wilder. 

~Locul 4-Daniel Dubois(UK)

Vârstă: 27 de ani;

Palmares: 22-3 cu 21 KO. A fost până acum câteva zile al doilea pe glob, având o înfrângere în runda a 5a contra lui Usyk, care probabil este GOAT și este acceptabil, este un boxer de top, cel mai bine cotat din UK la ora actuală. Printre victimele sale: Jarrell Miller, Filip Hrgović, Anthony Joshua.


~Locul 3-Agit Kabayel(GER)

Vârstă: 32 de ani;

Palmares: 26 la 0 cu 17 KO. Deja palmaresul spune enorm, este în sens pozitiv "intrusul" cel care atacă și începe să provoace rumoare în lumea boxului. Printre victimele sale se enumeră: Frank Sánchez și Zhilei Zhang. 


~Locul 2-Joseph Parker(NZL)

Vârstă: 33 de ani;

Palmares: 36-3 cu 24 KO. Un boxer și caracter fantastic. Fost campion mondial acum câțiva ani, a avut un timp pauză după înfrângerea la punctaj cu Joshua. Probabil împreună cu Agit, cei mai periculoși pentru Usyk din lume și cam singurii în momentul de față. Printre victime: Francois Botha, Andy Ruiz Jr., Deontay Wilder, Zhilei Zhang, Martin Bakole.


~Locul 1-Oleksandr Usyk(UKR)

Vârstă: 38 de ani;

Palmares: 24-0, 15 KO. Vorbim de titlul olimpic Londra la grei 2012 + deținătorul tuturor titlurilor mondiale și centurilor de pe planetă. Acest om este o minune, o legendă și este o imensă onoare să îl avem în viață și să ne bucurăm de el. Un om cu o credință în Dumnezeu și cu un mare bun simț si smerenie. Deseori am simțit în luptele sale că e protejat de un arhanghel, știu că mulți ați râde de mine dar măcar luați-o ca pe-o metaforă. Muncește enorm și e probabil cel mai bun din istorie sau în mod cert top 5 all time.  Printre victime: Tony Bellew, Anthony Joshua, Anthony Joshua, Daniel Dubois și Tyson Fury, atenție, nu i-a înfrânt doar o dată ci de două ori pe fiecare dintre aceștia. 


~Așa cum am promis, facem puțină statistică. 


Top 10 ca și meciuri(adun doar victoriile cu înfrângerile, fără egaluri)(dacă e paritate, pun pe cel cu mai multe KO în față:

  1. Deontay Wilder(USA)<=>53;
  2. Andy Ruiz Jr.(MXC-USA)<=>40;
  3. Joseph Parker(NZL)<=>39;
  4. Tyson Fury(UK)<=>36;
  5. Anthony Joshua(UK)<=>32;
  6. Zhilei Zhang(CHN)<=>30;
  7. Frank Sánchez(CUB)<=>26;
  8. Agit Kabayel(GER)<=>26;
  9. Daniel Dubois(UK)<=>25
  10. Oleksandr Usyk(UKR)<=>24;
Top 10 ca și număr de KO(dacă e egal, pun pe cel cu mai multe victorii în față):
  1. Deontay Wilder(USA)<=>43;
  2. Anthony Joshua(UK)<=>25;
  3. Joseph Parker(NZL)<=>24;
  4. Tyson Fury(UK)<=>24;
  5. Andy Ruiz Jr.(MXC-USA)<=>22;
  6. Zhilei Zhang(CHN)<=>22;
  7. Daniel Dubois(UK)<=>21;
  8. Frank Sánchez(CUB)<=>18;
  9. Agit Kabayel(GER)<=>17;
  10. Oleksandr Usyk(UKR)<=>15;
Top 10 ca și număr de victorii:
  1. Deontay Wilder(USA)<=>49;
  2. Andy Ruiz Jr.(MXC-USA)<=>38;
  3. Joseph Parker(NZL)<=>36;
  4. Tyson Fury(UK)<=>34;
  5. Anthony Joshua(UK)<=>28;
  6. Zhilei Zhang(CHN)<=>27;
  7. Agit Kabayel(GER)<=>26;
  8. Frank Sánchez(CUB)<=>25;
  9. Oleksandr Usyk(UKR)<=>24;
  10. Daniel Dubois(UK)<=>22;

Top 10 ca și număr de înfrângeri, descrescător(dacă avem egalitate, punem pe cel cu mai multe victorii)
  1. Agit Kabayel(GER)<=>0;
  2. Oleksandr Usyk(UKR)<=>0;
  3. Fabio Wardley(UK)<=>0;
  4. Bakhodir Jalolov(Uzbekistan)<=>0;
  5. Richard Torres Junior(U.S.A.)<=>0;
  6. Frank Sánchez(CUB)<=>1;
  7. Filip Hrgović(CRO)<=>1;
  8. Andy Ruiz Jr.(MXC-USA)<=>2;
  9. Tyson Fury(UK)<=>2;
  10. Joseph Parker(NZL)<=>3;











iulie 21, 2025

Bani (dar fără pițipoance)

 ~Salutare!

~Că tot am nebunii la ora 12 noaptea, am zis să fac un clasament al banilor în România, pentru un singur om, practic ce ar înseamna o anumită cantitate în €, cum ar putea să-l definească.

~Evident, banul e nimic, caracterul, sufletul, SAMD contează dar spune-i asta unei "femei" moderne, te va scuipa.

~Evident, aici nu mă refer câți bani trebuie să ai pentru o "femeie" modernă, ci pentru tine ca om, în viziunea mea cel puțin.

~Acum câteva luni, am avut ultima discuție cu o "femeie" pe un site de matrimoniale, că duh, majoritatea se feresc de săraci, scunzi, fără statut, SAMD.. Și mi-a spus că un bărbat adevărat în România trebuie să câștige măcar 2000 €uro net ca să fie băgat în seamă, atenție, ea era printre alea mai "înțelepte" avea și vreo 39 de ani pe lumea asta... 

~Revenim la subiect, și fără "femei", un clasament subiectiv(câți bani pe card):

  1. Foate sărac<=>Sub 100 €, sau nici măcar card și bani, pe minus.
  2. Sărac<=>Sute de €.
  3. OK<=>Mii de euro.
  4. Bogat<=>Zeci / sute de mii €
  5. Foarte bogat<=>Milioane / miliarde. 
~Pe final trebuie să mai adaug că mi-e rușine de țara mea, a ajuns o adunătură de manelari, cocalari și pițipoance și ne ducem dracu ca societate și nație... 



iulie 18, 2025

Comparatie, China, USA si UE pe multe domenii.

 ~Salutare!

~Astazi am decis sa fac un articol despre o lupta frumoasa dintre 3 coloși. Vorbim de comparații pe diferite sectoare dintre U.S.A., U.E. Și China.

~Este doar o comparație orientativă, unele date sunt vechi, de ani de zile dar îți poți face o idee despre aceste națiuni. De exemplu Producția de Mere, de Prune, de Electricitate și așa mai departe.

~O să folosesc cartea mea top 24 națions pentru că imi va fi mai ușor și o regulă simplă de bun simț, cu U.S.A. Și China e ușor dar din U.E. Nu voi aduna toate națiunile ci doar primele 10 dacă sunt. 

~Producția de mere(milioane tone):

1. China<=>42,5;

2. U.E. <=>8;

3.U.S.A.<=>5;

~Suprafață km pătrați:

  1. China<=>9,596.000
  2. U.S.A.<=>9.525.000
  3. U.E. <=> 4.233.000   
~Populație:
  1. China<=>1,4miliarde;
  2. U.E. <=>450 milioane;
  3. U.S.A.<=>330 milioane;
~PIB Nominal(mii de miliarde):
  1. U.S.A.<=>30,5;
  2. U.E. <=>20;
  3. China<=>19,3;
~Resurse Apa dulce naturala(km3 cubici):
  1. U.S.A.<=>3069;
  2. China<=>2849;
  3. U.E.<=>2057;
~Pământ agricol irigat(mii de km patrati):
  1. China<=>690;
  2. U.S.A.<=>265;
  3. U.E.<=>132;
~Producția de prune(milioane de tone):
  1. China<=>6,8;
  2. U.E.<=>1,1;
  3. U.S.A.<=>0,5;
~Producția de prune(milioane de tone):
  1. China<=>24;
  2. U.S.A.<=>3;
  3. U.E.<=>2,8;
~Pădure(milioane de km pătrați)
  1. U.S.A.<=>3;
  2. China<=>2;
  3. U.E.<=>1,6;
~Consum de gaz natural(milioane m3 pe an)
  1. U.S.A.<=>739;
  2. China<=>240
  3. U.E.<=>205;
~Laureați Nobel:
  1. U.S.A.<=>385;
  2. U.E.<=>304;
  3. China<=>8;


VA URMA!