Wikipedia

Rezultatele căutării

mai 27, 2018

Experiență vizită Roma- Mai 2018;

~Salut!

~"Cine nu este cu mine, nu este împotriva mea";

~Astăzi vreau să povestesc despre vizita mea făcută la Roma, mulțumită unor prieteni de familie.

~În primul rând vreau să spun că în o singură zi am văzut centrul Romei cele mai importante monumente/zone din "Cetatea Eternă";

~Voi enumera doar primele 5, și am să vorbesc puțin despre ele iar la final voi prezenta în fotografii toate cele 5 creeații;

~1. În primul rând ajunși la centru "ne-am lovit" de cel mai faimos monument al Romei, așa zisul Colosseum, cea mai faimoasă arenă de gladiatori din perioadă antică;

~Prima impresie este că totul este mult mai mare comparabil cu ce vedem în poze sau chiar în descrierile unora și altora;

~2. Chiar la 2 pași de "emblema" romei am descoperit cel mai dorit monument de către mine să-l vizitez, este vorba despre Arcul de Triumf al lui Constantin Cel Mare. Am rămas gură cască și extrem de emoționat pentru că pot confirma că pe acest arc sunt 2 statui imense, mândre, de daci care o păzesc.

~3.Mergând spre centru găsim ceva fabulos, poate cea mai mare clădire ca și înălțime făcută din marmură, este vorba despre Altarul Patriei/Victorianul din Piața Veneția;

~Aceeași piața în care de exemplu, Musolini își ținea discursurile sau piață în care Flacăra Eternă stă aprinsă fără epuizare; 

~Monumentul Victorian "Il Vittoriano" (monumentul este dedicat eroilor necunoscuți, terminaț și deschis publicului în anul 1925);


~4. Fontana di Trevi-Este renovată, este superbă și foarte mare, era foarte multă lume am făcut și foto și video, pot spune că este întradevăr impresionantă; 

~5.Spre final pe seară, ajungem să vedem multe monumente și columne dar ajunși la cea mai mare columnă, deja banuiam despre care este vorba. 

~După ce mi s-a confirmat că este vorba despre Columna Lui Traian, am simțit o mândrie pentru acest monument și voi explica de ce. În primul rând pentru mărimea sa, având o înălțime de aproximativ 40 de metrii trecând aproape cât un bloc de 20 de etaje.

~În al doilea rând Faptul că pe întregime reprezintă cea mai mare victorie a sa(și Traian a avut cel mai mare imperiu din istoria romei, cele mai strălucite victorii chiar sub sceptrul său) asta înseamnă că dacii ăștia chiar dacă li s-a cucerit doar centrul spiritual/religios, și doar aproximativ 10-15% din teritoriu, cu siguranță nu au fost doar niște sălbatici cum spun unii așa ziși istorici, si cu siguranta pe lângă columnă, cea mai mare&lungă sărbătoare din istoria romei(peste 120 de zile) dedicată "cuceririi daciei" a însemnat enorm. (monumentul este chiar lângă parlamentul Italiei)

~Experiența a fost frumoasă, întradevăr Roma este cetatea eternă, orașul care a ținut cel mai mare imperiu din istoria omenirii ca și durată/complexitate&faimă, și pot spune că m-am bucurat mult mai ales să văd Arcul lui Constantin, și nu am putut merge la Vatican pentru că ploua tare în acea zi dar am auzit că cele mai mari statui din Vatican sunt statui dacice. 

~"Verba volant, scripta manent";

~Acum voi adăuga câte o poză pentru fiecare punct ce l-am descris, poze reprezentate și de prezența mea acolo:). Enjoy:

 ~1. Colosseum:

2. Arcul De Triumf al lui Constantin Cel Mare:
3. Piața Veneția(Altarul Patriei):
4. Fântâna lui Trevi(nu este poza mea, pozele mele nu-s așa clare):
5. Columna lui Traian:
~BONUS: Unde vorbea Musolini, la stângă imaginii balconul sub care veneau și ascultau sute de mii de oameni discursurile sale:

mai 26, 2018

România Furată 3;

~Salut!

~"Cine nu este cu mine, nu este împotriva mea!"

~Astăzi vreau să prezint un gând, materializat în biți ce mult timp m-a bântuit. Am decis să pun ca fiind partea a treia datorită faptului că am mai scris 2 articole precedente, unul despre berea din România și altul despre autostrăzile țării;

~Așadar astăzi vreau să vorbesc puțin despre natura din România și ce se întâmplă cu ea. Ce reprezintă România și cum este furată..

~ Păi hai să fac un scurt rezumat despre ce reprezintă acest spațiu național în care ne aflăm toți vorbiitorii acestei limbi;

~România are în componența sa exceptând Rusia care este în mare parte a Asiei, cel mai lung râu/fluviu din Europa. 

~Fluviul Dunărea, are o lungime de aproximativ 2700 km, dintre care Romănia având în componența ei aproximativ 30%. Imaginați-vă că locul 2 la foarte mare distanță, Ungaria are 12%;
Nu știu câți dintre voi știți faptul că orice specialist NASA, orice biolog, orice om de știință știe și subliniază negru pe alb că APA=VIAȚĂ. Pe lângă Dunăre România mai are alte cel puțin 4 mega râuri(Mureș, Prut, Olt&Siret), plasând-o în fruntea Europei ca și apă(VIAȚĂ!) potabilă în permanentă mișcare.

~Acum să mai dau un exemplu aproape la fel de important. Încă din antichitate, imperiul Roman au inventat un cuvânt, "salarium" care reprezenta plata cea mai de preț și de uzanță a vremii. Și astăzi noi îl folosim ca si cuvânt, alături de alte cel puțin 20 mari limbi de circualție. Nimic întâmplător! Salarium=plată în sare.

~Să exemplific puțin ce înseamnă sarea. Sarea reprezintă al doilea factor esențial fără de care nici un organism nu poate să trăiască o perioadă îndelungată. Ce țară are cele mai mari rezerve de sare din Europa? Hopa... România! 

~Dacă vorbim cu cei mai mari oameni de știință ai vremii, biologi, dar și arehologic, majoritatea dintre toți practic oamenii de stiinta si chiar si istorici cad de acord că România reprezintă leagănul de civilizație al Europei! "Doar" datorită acestor 2 factori de influență majori, ai vieții. 

~Sfânta treime vreți? Carpații! Cel mai lung lanț muntos din Europa, la egalitate cu cei Scandinavi, ghici ce? 50% aparțin României!

~Dacă vrem bonus, mai adăugăm și Tăblițele de la Tărtăria, tăblițe ce reprezintă primul scris al unei civilizații din istoria lumii, cu 2000 de ani înăinte ca Sumerul să existe!

~Acum hai totuși să vorbim despre subiectul nostru și anume "săracă-țară-bogată". 

~Vreau să vorbesc în mare pentru că nu dețin cheia adevărului chiar dacă am un rafinat simț al lui, și totuși mă consider un simplu om:);

~Așadar România o țară ce acum mai puțin de 30 de ani reprezenta țara cu cea mai mare zonă verde din Europa, cu cele mai multe păduri, astăzi reprezintă o țară cu o defrișare teribilă ce dintr-o țară de 10 ori mai mare decât regiunea SIcilia(din Italia) a ajuns să se bată cot la cot cu sicilienii, mai mai să fim și depășiți.

~Răurile și "centralele hidroelectrice. Aici iar avem o tristețe mare și se pare că e cam imposibil să credem că incompetența este chiar atât de mare, așadar mai degrabă dorința de a ne distruge a unor așa ziși bogătași care vor să aibă ei singurei pe aici România.

~Frumos spunea cineva la România te Iubesc un exemplu despre valea Jiului"au tăiat 2/3 din resursele râului Jiu, e ca și cum ai tăia 2/3 din oxigen". 

~Gunoaiele, un alt subiect grav, aici insa intra din plin si nepasarea si prostia generala a oamenilor, multi dintre ei având logică atât de joasă încât au considerat nu numai că gunoaiele trebuiesc aruncate în natură, dar mai ales ele trebuiesc în râuri pentru că răul le spală/înghite și totul se rezolvă. 

~Așadar, poate-s eu paranoic, cine știe nu mi-am făcut controale de specialitate încă, dar părerea mea este că unii de sus prin furt ajungând la bani grei, acum vor să pună monopol pe patrie, ba făcându-ne pe mulți să plecăm din țară, ba robotizând pe mulți să muncească pentru corporații străine pe ideea "hai să atragem investitori străini". O idee total nocivă, chiar dacă o corporație te angajează legal și te plătește bine, nu uita că acea corporație ușor dar sigur îți otrăvește statul prin fiscalitate dar și prin capitalism.

~Un exemplu foarte simplu(sper să fie doar o iluzie), este că acum câțiva ani intrând în țară cu mașina, vedeam prin Arad dar și prin Oradea terenuri imense, zeci/sute de hectare poate mii, pe care scria ÎN MAGHIARĂ! Și nu vorbim despre Harghita și Covasna, și nu vorbim despre acele pământuri concesionate sau chiar INFINIT MAI GRAV, VÂNDUTE unor corporatii/firme străine. 

~România trezește-te! :)

~"Verba volant, scripta manent" :).




mai 22, 2018

Fonduri U.E.

~Salut!

~Astăzi am ascultat discursul domnului președinte Klaus Iohanis.

~Negru pe alb declarația cea mai relevantă mot a mot:
"Din 31.3 miliarde de € fonduri U.E. pentru investiții, avem doar 4.9 miliarde de €, pe pilonul 2014-2020"

~Acum a mai precizat că din aproximativ 23.2 € posibil de absorbit, doar 2.1 s-au absorbit sau ceva de genul. 

~Cert este că nici măcar 10% din fonduri nu s-au accesat și vorbim de maxim 7 an în care se pot absorbii și suntem peste jumătate!

~Acum, să vedem, oare cine este de vină? Păi să o luăm cu începutul, în primul rând eu, că scriu pe un blog aproape nul ca și popularitate, în loc să iau atitudine și credeți-mă aș putea!

~O altă vină o au/aveti cei încă apropximativ 10-15 milioane de oameni(nu i-am pus pe toți că unii sunt copii, alții vârstnici care au să-și trăiască și ei pensia și viața) 10-15 milioaone care la fel ca și mine, știu, dar rabdă!

~O altă vină(MARE MARE DE TOT!), o mână de incompetenți pentru că nu intră nici măcar în 1% din populație, este vorba despre groaznica birocrație dar și biurocrație, care se ocupă si de legi&aplicarea lor, respectiv cei care stau la birorouri si cand te duci le dai buna ziua le zambesti, nici un buna ziua inapoi nu stiu sa-ti dea, mai ceva sa te si injure si sictiriți!

~Ultimii, dar nu cei din urmă! Sunt primarii și guvernanții, așa zișii "lideri" politici, care în loc să lupte să facă SPITALE, AUTOSTRĂZI, CANALIZĂRI, CENTRE DE SORTARE SI EXPLOATARE A GUNOAIELOR, si multe multe altele, ISI BAT JOC MAJORITATE DIN EI, DE POPORUL ĂSTA!

~Si bonus ar mai fi, cei care fie ezită să facă proiecte și să dorească să facă ceva pe lumea asta, fie cei care au proiecte dar sunt execrabile și nu pot fi acceptate. Dar în general nu e vina lor, E VINA SISTEMULUI, NU AU SCUZĂ și VOR PLĂTI!